O intrebare la care raspunsurile raman ambivalente in principiu si imprecise factual este cea a situatiei legale, de copil natural sau din casatorie a Domnului Isus. Desigur, teza teologica a originii divine si dintr-o fecioara isi are semnificatiile ei, dar ramane exterioara acestei probleme.

Intr-adevar, in planul realitatilor istorice, intereseaza situatia legala a lui Iosif si a Mariei la nasterea lui Isus, din perspectiva dreptului aplicabil situatiei lor, respectiv legislatia evree a timpului. Potrivit Evangheliilor dupa Matei si Luca, cei doi erau logoditi (uniti prin acord matrimonial) situatie intermediara casatoriei si statutului de sot si sotie, intrucat nu locuiau impreuna (Matei 1, 18; Luca 1, 34).
Importanta ramane, in acest sens, stabilirea momentului in care incepe convietuirea matrimoniala; conform Evangheliei dupa Matei, faptul a avut loc inainte de nasterea lui Isus, Ingerul Domnului sfatuindu-l pe Iosif sa o primeasca in casa pe cea care legal ii era logodnica (1, 20), acesta supunandu-se de indata (1, 24) si cei doi devenind astfel sot si sotie prin convietuirea sub acelasi acoperis.
O asemenea situatie corespunde regulilor evreiesti ale timpului: mai intai se semna Ketubah-ul, acordul matrimonial, un fel de logodna, cei doi viitori soti neincepandu-si in acea perioada convietuirea, ci pregatindu-si noul camin, mai ales femeia care ramanea in casa parinteasca, spre a-si definitiva zestrea; dupa 1 an, se facea nunta si se desavarsea casatoria, ocazie cu care mireasa era adusa in noul camin. Evanghelia dupa Luca (1, 27; 2,5) ne ofera o versiune in care Iosif si Maria, cand ajung la Betleem si se naste Isus, sunt logoditi, dar se pare ca, totusi ceremonia nuntii nu pare a fi avut loc.
Situatia legala descrisa pastreaza o serie de precautii. Cum nasterea intervine inainte de perfectarea propriu-zisa a casatoriei prin convietuire, in timpul logodnei, Iosif are posibilitatea sa opteze pentru a accepta sau nu calitatea de tata legal. Relatarile Evangheliilor, in acest sens, sunt relevatoare; in fata sarcinii neasteptate a Mariei vrea sa rupa logodna (Matei 1, 19), iar locuitorii Nazaretului il identifica pe Isus dupa mama, nu dupa tata, asa cum ar fi fost normal pentru un copil din casatorie „fiul Mariei” (Marcu 6, 3).
In societatea Iudee a epocii, era obiceiul ca, atunci cand se incalca promisiunea solemna a logodnei, fecioara daruindu-se altui barbat decat viitorul sot, acesta era in drept sa o repudieze. Ce s-ar fi intamplat cu Maria daca Iosif ar fi uzat de aceasta posibilitate? Ar fi fost ea data spre razbunarea poporului, condamnata pentru adulter si lapidata? Ar fi putut fi crutata pentru a nu ucide copilul din pantece odata cu femeia? Ori ar fi fost numai trimisa inapoi parintilor sai, aducandu-le rusinea unei fiice insarcinate si repudiate? Dar gravida cu nimeni altul decat cu Isus. Aceasta situatie, aparent fara iesire, a fost rezolvata tot de un inger (de aceasta data nenumit de Evanghelii) care l-a povatuit pe Iosif in sensul prestabilit.
Totusi, in cele din urma, problema se regleaza, Iosif accepta situatia si astfel, chiar daca in conditii speciale, Isus devine un copil recunoscut legal de tata. In orice caz, aceasta circumstanta deosebita va explica relativa sa indiferenta in raport cu familia, intrucat repede va deveni un altul, mult mai mult decat fiul Mariei si al lui Iosif.

Din „neamul lui David”

Potrivit textelor crestine, in frunte cu Evangheliile, Isus se tragea “din samanta lui David, dupa trup” (Romani, 1;3); in Noul Testament se identifica si tribul caruia ii apartine: “a biruit leul din semintia lui Iuda, radacina lui David” (Apocalipsa 5;5).
Asadar, genealogiile ne arata incercarea de a-l incadra pe Isus in linia lui David, reconstituindu-i ascendenta si justificand astfel, in mod explicit, apartenenta la aceasta linie si la poporul lui Avraam; Luca a largit orizontul, ducand genealogia acestuia pana la Adam si, in acest mod, l-a incadrat in istoria intregii umanitati.
Cand Moise a primit Legea pe muntele Sinai si a transmis-o lui Iosua, care a dat-o judecatorilor, acestia au transmis-o profetilor, care au dat-o oamenilor sinagogii, in mod implicit s-a transmis si nadejdea venirii unui Izbavitor. El urma sa fie implinirea Legii, iar speranta mesianica era de temelie pentru evrei. Asa se face ca, atunci cand Isus din Nazaret va raspandi Vestea cea Buna in Galileea si in Iudeea, el venea in intampinarea acestei asteptari, asa confuza si multiforma cum era ea.

Cum a fost stabilit Numele

Poate ca unul dintre putinele elemente ale personajului Isus asupra caruia toate sursele – istorice si teologice – sunt de acord este numele. Jesus, in latina, provenit din forma greaca Iesous; Iesua in aramaica ori Iesu in dialectul sau galileean. Incepand cu veacul al III-lea, in aramaica babiloniana si siriaca accentul s-a deplasat pe silaba anterioara si pronuntarea a devenit Iésu. In orice caz, numele de Iesua constituia abrevierea lui Iehosua, singura forma utilizata pana in perioada exilului babilonian (sec.VI i.H.) si care in ebraica insemna „Dumnezeu este izbavirea”. Forma in limba romana, Isus intrata in traditia bisericii a rezultat din transliterarea vocalelor initiale ale formei grecesti.
Este un nume biblic raspandit, purtat de multe figuri mentionate in Scripturile iudaice si de numerosi evrei din Palestina secolelor I i.H. – II d.H. Raspandirea extraordinara a numelui in epoca este demonstrata istoric prin inscriptiile de pe osuare si, mai ales, scrierile lui Josephus Flavius, care il mentioneaza de douazeci de ori in forma greaca (Iesous), de la rezistenti antiromani, pana la profeti si chiar pentru un mare preot slujitor la Templul din Ierusalim.
Pentru a-si indeplini functia determinativa s-au adaugat unele calificari, in raport cu locul de nastere (din Nazaret, Nazarineanu), ocupatia s.a. Supranumele de Hristos (Crist, Cristos) este echivalentul grecesc al termenului ebraic masiah (literal „unsul”, figurat Mesia, Mantuitorul). Forma mixta de Isus Hristos (Jesuschrist/Jesuscrist) a fost utilizat mai ales in comunitatile crestine timpurii aparute in afara cadrului iudaismului (precum comunitatile pauline). In acest caz, din cauza faptelor sale, supranumele va inlocui numele, astfel ca J. Flavius se va referi la Isus precum la cel „care este numit Mesia/Crist”, la fel si istoricii romani Tacitus, Plinius si Suetonius.
Potrivit evangheliilor, lui Isus numele nu i-a fost pus intamplator, acesta fiind legat, precum in cazul marilor personaje biblice, de misiunea sa, conferita in plan divin. Astfel, Evanghelia dupa Matei considera ca numele de Isus (Iesua) se explica prin substantivul „salvare, mantuire” (Yesua): „ … si vei chema numele Lui: Isus, El va mantui poporul Sau de pacatele lor” (Matei 1, 21), ii spune mesagerul divin, ingerul lui Iosif, barbatul Mariei, mama lui Isus, si adauga „… vor chema numele lui Emanuel care se talcueste: Cu noi este Dumnezeu” (1, 22).
Evanghelia dupa Luca prefigureaza aceeasi perspectiva cand relateaza vizita ingerului la Maria spre a o anunta ca va zamisli un fiu, adaugand: „si vei chema numele lui Isus (1, 31); de asemenea, fiul Mariei este pus de trei ori in legatura cu termenul de mantuire (1, 69, 1, 77, 2, 11).
In fapt, numele lui Isus este ales de parintii sai; potrivit evangheliilor el le-ar fi fost comunicat de un mesager divin: lui Iosif (Evanghelia dupa Matei) ori Mariei (Evanghelia dupa Luca); conform obiceiului timpului, parintii puneau nume copiilor dintre cele aflate in galeria marilor eroi ai Israelului, in semn de afirmare a identitatii iudaice in conditiile dominatiei straine (romane).

Mircea Dutu, Gardianul

Trackback URI | Comments RSS