Nov 07 2009
Discordie pe marginea riturilor funerare
Conferinta Episcopala Italiana pregateste pentru publicare norme actualizate privind riturile funerare, incluzând incinerarea si îngroparea cenusii.
Manualul, care va fi revazut si aprobat de catre Conferinta Episcopala la Assisi, în 9 noiembrie 2009, va explica faptul ca doctrina catolica nu se opune incinerarii dar respinge practica pastrarii cenusii celor dragi acasa. Documentul va sublinia ca acest lucru este o violare a faptelor de milostenie care obliga catolicii sa asigure o înmormântare crestina celor morti.
Incinerarea a fost aprobata de Papa Paul al VI-lea în 1963 ca o practica ce nu contrazice învatatura Bisericii despre înviere, deoarece nu afecteaza trupul “nici nu împiedica atotputernicia lui Dumnezeu sa refaca trupul”. Cu toate acestea, va arata documentul, o norma aprobata de guvernul italian în 2001 este contrara învataturii catolice, deoarece permite pastrarea într-o urna acasa a cenusii celor decedati sau împrastierea acesteia în vânt, pe pamânt sau în apa.
Pastrarea acasa a cenusii decedatilor elimina ritul important al însotirii decedatilor la cimitir, “care uneste comunitatea de credinciosi”. Împrastierea cenusii, potrivit Episcopilor italieni, se bazeaza pe un ritual pagân care ar simboliza unirea decedatului cu “marele spirit al mamei pamânt”, si este contrara obligatiei crestine, stabilite de Domnul Isus însusi, de a îngropa mortii.
Potrivit statisticilor oficiale, actualmente 10% dintre cei care mor în Italia sunt incinerati.
Catholica
[bookmark_me]

























