Iarna anului 1931. Intr-o casa mica si armonioasa, de caramida rosie, un tanar profesor nu are pace. S-a oprit din lucru si se uita in gol. Incearca o senzatie ciudata. Simte ca in camera mai este Cineva. Isi aminteste ca, acum 20 de ani, si-a pierdut credinta in Dumnezeu. Era in liceu, iar lucrul acesta s-a produs aproape fara sa-si dea seama. Primul razboi mondial prin care trecuse ca soldat, primii ani ca profesor ii intarisera aceasta parere. Trecusera cativa ani de cand constientizase urmarile alegerii lui. Nu ii era nici mai bine, nici mai rau fara Dumnezeu. Avea insa deseori un simtamant ciudat. Atunci cand se oprea din proiectele pe care le avea de implinit, traia sentimentul apasator al existentei unei alte persoane in incapere.
In aceasta seara de iarna lucrurile devenisera insuportabile. Citise de atatea ori versurile poetului roman Lucretius: „Daca Dumnezeu ar fi creat aceasta lume-ntreaga/ Ea nu ar fi atat de fragila si slaba“. De ce avea impresia ca aceste versuri nu mai alcatuiau un argument imbatabil? Poate pentru ca nu erau adevarate… Sau nu puteau fi adevarate atata vreme cat aceasta prezenta devenea jenant de reala. Profesorul Lewis se hotaraste sa se roage pentru prima data in 20 de ani. Cu multa rusine si indoiala ingenuncheaza si incepe dialogul cu Cel pe care Il ignorase prea mult timp.
Clive Staples Lewis a devenit un credincios practicant abia la 33 de ani. Viata sa cuprinde numeroase intamplari uimitoare pana in aceasta clipa si vom incerca sa le prezentam in cele ce urmeaza. Lewis s-a nascut pe data de 29 noiembrie 1898 in Belfast, capitala Irlandei de Nord. Tatal sau, Richard, era avocat, iar mama sa, Augusta, era fiica unui preot anglican. Clive avea un frate mai mare pe nume Warren Hamilton. In ciuda faptului ca a fost botezat Clive Staples Lewis, prietenii si familia i-au spus intotdeauna Jack. La liceu, tanarul Lewis era unul dintre cei mai buni elevi, cu toate ca modul de predare era pedant, plictisitor si nu integra deloc capacitatea de creatie a elevului. Singurele momente fericite au fost cele in care a studiat la Oxford.
Legamantul din primul razboi mondial
Desi ateu pentru o lunga perioada de timp, Lewis nu a incetat sa faca numeroase fapte bune. Una care merita amintita s-a petrecut in timpul primului razboi mondial. A legat o prietenie stransa cu un conational pe nume Paddy. Fiecare a promis ca, daca va supravietui, va avea grija de familia celui care moare in lupta. Cum Paddy avea sa moara pe front, Lewis nu a uitat de promisiunea facuta. Mama sa, Augusta, murise de cancer pe cand el avea 10 ani. Singurele persoane care mai traiau din familia lui Paddy erau mama lui, Jane King Moore, si sora lui, Maureen. Lewis a avut grija de Jane ca si cand ar fi fost vorba de propria sa mama. De altfel, a numit-o intotdeauna „mama“ lui. In 1930, Lewis si fratele sau, Warren, s-au mutat intr-o casa spatioasa impreuna cu familia lui Paddy. Lewis si-a tinut promisiunea facuta cu prisosinta.
Casatoria cu Joy, bucuria convertirii implinita
Scriitor si cadru universitar de origine irlandeza, Clive Staples Lewis este cunoscut pentru scrierile sale despre literatura medievala, apologiile crestine, lucrarile de critica si romanele de fictiune.
A fost un profesor renumit al Universitatilor Cambridge si Oxford. Lucrarile sale nu s-au oprit doar la cercetarea istoriei medievale in care era expert. Scrierile sale au cuprins si numeroase teme crestine. Lewis a incurajat cu multe „omilii“ aviatia engleza in timpul celui de-al doilea razboi mondial. Spre sfarsitul vietii a avut ocazia sa se bucure de prezenta unei persoane la fel de inteligente ca el si care l-a ajutat sa descopere ca in viata exista si fericirea de a trai in doi. Aceasta persoana a fost Joy Gresham, o scriitoare americana de origine iudaica. Dupa un mariaj nefericit, Joy a emigrat in Anglia cu cei doi baieti ai ei: Douglas si David. Lewis a vazut prima data in Joy o partenera de discutie fermecatoare, capabila sa faca fata oricarui subiect. Joy era, de asemenea, o femeie frumoasa, a carei viata nefericita merita sa aiba parte macar de un sfarsit mai luminos. Cum viza de sedere a familiei Gresham in Anglia se apropia de final, Lewis face din nou un pas nobil. O cere in casatorie pe Joy. Drama cuplului incepe insa imediat. Joy este anuntata ca sufera de cancer la oase. In mod miraculos, boala regreseaza si reusesc sa petreaca impreuna 4 ani fericiti. La cateva luni de la nunta, cei doi pleaca intr-o luna de miere in Grecia. Era pentru prima data cand Lewis pleca din Anglia, dupa primul razboi mondial. La 3 ani de la moartea lui Joy, pe 22 noiembrie 1963, Clive Staples Lewis trecea la cele vesnice impacat cu sine, cu Dumnezeu si cu lumea toata.
Modernismul rapace
In mod paradoxal, ceea ce i se parea absolut oribil lui Clive Lewis era modul de a face rau in lumea moderna. Nu crimele sau violurile il ingrozeau cel mai tare, ci falsa bunavointa. „Traiesc in epoca manageriala, intr-o lume a administratiei. Acum, cel mai mare rau nu se face in acele «barloguri ale crimei» murdare, pe care ii placea lui Dickens sa le descrie. Nu se face nici macar in lagarele de concentrare si in lagarele de munca. In acelea, vedem rezultatul sau final. Dar el e conceput si comandat (mutat, secondat, dus la indeplinire si inregistrat) in birouri curate, cu covoare, incalzite si luminate corespunzator, de catre oameni tacuti, cu gulere impecabile, si unghii taiate, si obraji proaspat barbieriti, care nu au nevoie sa ridice vocea. Din aceasta cauza, desigur, simbolul meu pentru iad seamana cu birocratia unui stat politienesc sau cu sediul unei companii de afaceri extrem de josnice“. Ne putem mira de aceasta viziune, dar nu ii putem tagadui existenta. Omul modern isi rafineaza neincetat puterea de face bine sau rau. Din nefericire, raul devine tot mai ascuns, tot mai greu de descoperit. Deseori, in spatele unor fapte bune sta o intentie diabolica. Este greu sa distingi o milostenie de un gest pentru dobandirea puterii si aprecierii celor din jur. „Am numit pact cu diavolul procesul prin care omul cedeaza Naturii un obiect dupa altul si, in cele din urma, se cedeaza pe sine insusi in schimbul puterii“ („Desfiintarea omului“, p. 105).
Impulsurile sunt bune sau rele?
Lewis a dat unul dintre cele mai remarcabile raspunsuri la aceasta intrebare. Impulsurile sunt numite, in literatura duhovniceasca, afecte. Multi s-au intrebat daca nu cumva impulsul este doar manifestarea animalica a omului. Lewis spune asa: „Strict vorbind, nu exista impulsuri bune sau impulsuri rele. Ganditi-va la un pian. Nu are doua tipuri de note: cele bune si cele rele. Fiecare nota este potrivita la un anumit moment si nepotrivita la un altul. Cel mai periculos lucru pe care il poti face este sa iei un impuls al propriei fiinte si sa il afirmi drept actiunea potrivita in orice imprejurare. Nu exista nici un impuls care sa nu ne transforme in mici demoni daca il pastram drept ghid absolut al actiunilor noastre“. Impulsul este, prin urmare, o manifestare deplin corecta a persoanei daca apare la momentul si locul potrivit. Astfel, foamea, setea sunt bune atunci cand sunt facute pentru Dumnezeu, dar nu pentru cautarea placerii care rezulta din ele. O absolutizare, cautarea placerii existente in potolirea impulsurilor salasluiste patimile in inimi. „Placerea, banii, puterea si siguranta, sunt toate lucruri bune. Greseala apare atunci cand sunt cautate printr-o metoda gresita, sau intr-un moment nepotrivit, sau pur si simplu sunt cercetate prea mult (…). Pacatosenia, daca o examinam, consta in cautarea a ceva bun intr-o directie gresita.“
Crestinul trebuie sa fie inteligent
Clive Staples Lewis a apreciat calitatea inteligentei. Spre deosebire de multe persoane din zilele noastre, el a precizat ca dobandirea acesteia nu depinde de materialul genetic, ci de respectarea poruncilor Domnului. „Oricine incearca din rasputeri sa fie un bun crestin va constata ca inteligenta i se ascute. Unul dintre motivele pentru care nu este nevoie de o educatie speciala pentru a fi crestin este acela ca insusi crestinismul este cea mai buna educatie.“ In ciuda acestei declaratii, Lewis nu a exclus contributia personala a fiecaruia la propria dezvoltare. Sfatul sau merita retinut pentru precizia de care da dovada. „Hristos nu ne-a spus sa fim doar «blanzi ca porumbeii», ci si «intelepti precum serpii». El vrea sa avem o inima de copil, dar mintea unui om matur. Vrea sa fim simpli, dragastosi si ascultatori, precum copiii cuminti; dar vrea, totodata, ca fiecare dram de inteligenta pe care o posedam sa fie disponibila pentru a-i sluji la cel mai inalt nivel.“

Adrian AGACHI, Ziarul Lumina

Trackback URI | Comments RSS